Sorin Cîrțu a semnat săptămâna trecută cu Steaua un contract valabil până în vară. Tehnicianul a bifat deja primul meci oficial pe banca roș-albaștrilor, 1-0 în deplasare, cu Victoria Brănești.
Chiar dacă „Sorinaccio” a fost prezentat oficial chiar în seara în care negocierile cu Becali s-au finalizat, Cîrțu a devenit abia azi antrenorul Stelei cu acte în regulă.
Astfel, azi au fost înregistrate la FRF contractele lui Sorin Cîrțu (antrenor principal Steaua) și Mircea Irimescu (antrenor secund Steaua).
Pentru cele 3 luni pe care le va petrece în Ghencea, Cîrțu va primi 100.000 de euro: 50.000 primă de instalare și 50.000 reprezentând salariul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER